PC susține demersul de suspendare din funcție a președintelui Băsescu

PC susține demersul de suspendare din funcție a președintelui Băsescu
Publicat: 08/09/2014, 16:14
Actualizat: 12/02/2016, 14:25

Referindu-se la calendarul suspendării președintelui Traian Băsescu, anunțat de Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin a declarat că „opinia majoritară în cadrul senatorilor și deputaților Partidului Conservator este aceea de a susține acest demers”.

„Sigur că trebuie să ne uităm, foarte clar, pe prevederile Constituției, dar ca principiu, care că trebuie să transmitem un mesaj foarte clar, astăzi, că indiferent că suntem în prima zi sau ultima zi de mandat, legea fundamentală trebuie să fie respectată, indiferent cine este pentru o perioadă președinte”, a spus Daniel Constantin.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât și din Cameră, inițiativa legată de suspendarea președintelui Traian Băsescu.

Cererea de suspendare a președintelui României cuprinde trei elemente pentru care se dorește demiterea lui Traian Băsescu, și anume faptul că președintele s-a implicat în campania PMP, intervenția directă la președintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european și raporturi instituționale în forme necivilizate.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea șefului statului va fi discutată în PSD, menționând că este vorba despre un demers serios și precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puțin pentru țară.

Președintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcție, că intră în campanie „și nu o să le fie bine”, el adăugând că în campanie are „capacitate uriașă de revitalizare”.

Traian Băsescu a fost întrebat, în conferința de presă susținută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcție. „Intru în campanie și nu o să le fie bine, să știți că în campanie am capacitate uriașă de revitalizare”, spunea șeful statului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Comerțul internațional, amenințat de schimbările climatice și războaiele din Ucraina și Gaza
×